Psihologie Urbană

Cartea „Soluții-cheie pentru terapeuți”, semnată de Judith Belmont, este precum o trusă cu instrumente ușor de utilizat. Ideile practice vin în ajutorul oamenilor care doresc să-și gestioneze mai bine stresul, anxietatea,  depresia, furia, amânarea, conflictul, iertarea, stima de sine scăzută, regretul și rezistența la schimbare. Pentru fiecare dintre aceste teme este dedicat câte un capitol organizat astfel: introducere, ponturi de tratament (set de tehnici), metafore, idei terapeutice, fișe de lucru și resurse recomandate. Unele dintre cele mai surprinzătoare secțiuni ale cărții sunt cele în care sunt explicate metaforele utile pentru întărirea comportamente sănătoase. Astfel, un concept vast precum stresul și paleta de consecințe pe care le provoacă, poate să fie comparat cu o bandă de cauciuc: „Dacă banda este trasă prea tare, va plesni. Dacă este trasă prea puțin, rămâne moale și nefuncțională. Volumul corect de tensiune îi permite benzii să fie funcțională, fără să plesnea...

  „Mamă, nu te mai răsti la mine” , de Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter „Cartea aceasta spune răspicat: Trageți învățăminte din paginile mele! Conține numeroase îndemnuri, exemple, idei și exerciții care așteaptă să fie consultate de voi și, pe alocuri, completate prin propriile voastre experiențe materne. Ne-am bucura să știm că v-a devenit o însoțitoare credincioasă în materie de parenting.” Autoarele pun preț pe valoarea momentului prezent și vin în întâmpinarea părinților cu resursele necesare pentru a răspunde cu tandrețe copiilor, chiar și în momentele în care aceștia calcă pe butoanele care obișnuiau să producă furia.  Părinții au rolul unui lider, care prin propriul comportament oferă un exemplu, iar din acest motiv, numai dacă ei sunt bine, copiii vor învăța să fie bine. A oferi indicații nu este suficient: părintele conștient se așază astfel încât privirea lui și a copilului să fie la același nivel, admite întreaga gamă de emoții și învață să și le gestioneze – iar c...

  Analiza tranzacțională este o metodă utilizată în psihoterapie și în psihologie organizațională, care a fost întemeiată de Eric Berne (1910-1970) și are la bază principii despre abandonarea scenariului infantil și dezvoltarea unei vieți afective adulte. Din această perspectivă, între vârsta de 6 și 11 ani, fiecare persoană se hotărăște ce fel de simțăminte se va strădui să trăiască. Până la acea vârstă, copilul a experimentat sentimente de furie, îndurerare, vinovăție, spaimă, inadecvare, îndreptățire, triumf și a observat cum reacționează cei din jurul lui. Familia a ignorat sau dezaprobat unele trăiri, pe când, pe altele le-a acceptat. Sentimentele acceptate sunt trăirea preferată a copilului și devin un reflex condiționat, care poate să persiste toată viața. În analiza tranzacțională, ele poartă denumirea de „cupoane”. Fiecare persoană poate detecta felul în care reacționează: „În familia mea, când apar probleme, ne simțim neîndreptățiți”, „În familia mea, când apar problem...

Motivul pentru care este de ajutor să vedem cum se manifestă o mamă narcisică este acela că înțelegând-o, fiica acesteia se va putea vindeca. Odată ce va înțelege că percepția asupra propriei persoane este numai o reflexie a modului în care mama sa o privea, va putea începe să își caute propria imagine în oglindă. Fiicele mamelor narcisice devin perfecționiste sau autosabotare. În ciuda faptului că problemele interioare sunt aceleași (lipsa de încredere, dificultatea de a lua decizii, dependențe), se manifestă diferit. Perfecționista merge pe principiul: Fac deci exist . Sunt apreciată pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce sunt. Din teama de a nu fi „ca mama”, perfecționistele nu acceptă să fie lăudate și nu știu să primească un compliment. Autosabotoarea ( subperformantă)   are un stil de viață autodistructiv, trăiește în renunțare și are dependențe, cu scopul de a anestezia durerea. De obicei, autosabotoarele sunt cele care rămân singure sau caută un surogat de îngrijire (...

Înainte de a vorbi despre caracteristicile persoanelor narcisice trebuie să facem o diferență între comportamentele narcisice adecvate și tulburarea de personalitate narcisică. Există câteva situații în care faptul că o persoană se consideră superioară nu reprezintă neapărat un semn de îngrijorare. Atunci când oamenii sunt la volan, tind să se considere cei mai abili șoferi și îi discreditează pe ceilalți participanți la trafic. Efectul consumului de substanțe este frecvent acela că persoana în cauză se simte atotputernică. De asemenea, supremația pe care o simt șefii este un sentiment firesc.  Toate aceste manifestări ale grandorii sunt comportamente narcisice, care numai completate și de alte elemente pot duce la o tulburare. Egoistul se gândește exclusiv la avantajul personal și deși observă nevoile celorlalți nu le consideră demne de atenție. Chiar și așa, un asemenea comportament nu indică neapărat o tulburare. Egocentrismul, în schimb, este cel care trage un semn de alarm...

Securizant, anxios sau evitant? Majoritatea problemelor din cadrul relațiilor sunt legate reacții inadecvate și răspunsuri greșite. Teoria atașamentului a fost fondată începând cu anii `50 de John Bowbly și demonstrează că suntem programați să acționăm într-o anumită manieră, aceasta fiind determinată de comportamentul pe care l-a avut principala figură de atașament din viață noastră (o vom numi mamă).     Cele trei stiluri de atașament sunt securizant, anxios, evitant și sunt valabile strict în RELAȚIILE DE CUPLU, nu și în alte contexte sociale. SECURIZANT Acesta este primul tip de atașament și cel mai sănătos. O persoană securizantă devine un model pentru toate celelalte, deoarece este echilibrată, implicată și totodată independentă. Mamele disponibile și atente la nevoile copilului îl vor face pe acesta să fie securizant în relațiile pe care urmează să le aibă. O mamă de încredere crește un copil de încre...

Aceasta nu este numai o poveste de dragoste, ci o adevărată capodoperă psihologică, în care dansul relațional este văzut atât la suprafață (ce fac, ce simt și ce spun personajele), cât și la un nivel mult mai profund (ce îi determină să facă, să simtă sau să spună un anumit lucru). Cuplul este conturat cu îndemânare și grație pe tot parcursul romanului. Abordarea poveștii este o adevărată lecție de viață, iar intensitatea și profunzimea textului oferă aceeași senzație ca procesul terapeutic – ai scos din adancul minții tale răspunsul tuturor întrebărilor – ești gol. Ce înseamnă a iubi? Înseamnă a îți aminti că nu ești singurul care are o viață interioară. Cartea de față nu este un simplu roman de dragoste, ci este ecografia cuierului în care fiecare partener își atârnă problemele, trecutul, fricile și neputințele, apoi îl botează – relație amoroasă . Acest text este o comoară indiferent dacă ești într-o relație sau dacă încă n-ai habar ce este iubirea. Din păcate, recu...