„Mamă, nu te mai răsti la mine”, de Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter

 

„Mamă, nu te mai răsti la mine”, de Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter

„Cartea aceasta spune răspicat: Trageți învățăminte din paginile mele! Conține numeroase îndemnuri, exemple, idei și exerciții care așteaptă să fie consultate de voi și, pe alocuri, completate prin propriile voastre experiențe materne. Ne-am bucura să știm că v-a devenit o însoțitoare credincioasă în materie de parenting.”

Autoarele pun preț pe valoarea momentului prezent și vin în întâmpinarea părinților cu resursele necesare pentru a răspunde cu tandrețe copiilor, chiar și în momentele în care aceștia calcă pe butoanele care obișnuiau să producă furia.  Părinții au rolul unui lider, care prin propriul comportament oferă un exemplu, iar din acest motiv, numai dacă ei sunt bine, copiii vor învăța să fie bine. A oferi indicații nu este suficient: părintele conștient se așază astfel încât privirea lui și a copilului să fie la același nivel, admite întreaga gamă de emoții și învață să și le gestioneze – iar copilul îl ia drept model și îi urmează exemplul.

Una dintre ideile revelatoare descoperite în carte este aceea că reacțiile organice ale furiei (gât sugrumat, presiune în piept, maxilar rigid) durează numai nouăzeci de secunde, apoi furia părăsește corpul. Medicul neurolog american Jill Bolte Taylor spune: „Dacă, după trecerea a acestor nouăzeci de secunde, rămân furioasă, faptul se întâmplă fiindcă am decis să mențin circuitul afectiv. Am oricând capacitatea de a decide dacă întrerup acest ciclu sau dacă să revin la momentul inițial, lăsând reacția să se repete”.

În momentul în care creierul este ocupat cu procesarea furiei, el nu poate oferi resursele necesare pentru a găsi soluții cu privire la rezolvarea crizei de nervi a copilului. Din acest motiv este important ca părintele să se concentreze la propria lui stare și să respire. Întrucât perfecționismul este contraproductiv în acest caz, autoarele propun mai multe etape mici pentru gestionarea furiei, astfel încât părintele să devină „mai bun” cu fiecare pas.

Relația părintelui cu proprii părinți, deveniți bunici, nu este ignorată, întrucât ea este o sursă de informații cu privire la identitate și comportament. Ideea de „creier pe bigudiuri” se referă la starea de confuzie care apare ca urmare a unui comportament deranjant al unei persoane dragi. Din cauza faptului că persoana afectată nu îl înțelege, refuză să își exprime emoțiile cu privire la ce a fost supărător. Ideea că persoana dragă nu a acționat cu rea-intenție sau că interpretarea gestului a fost eronată, conduce la o prăpastie în comunicare, iar cartea oferă soluții pentru abordarea acestor situații, apărute deseori în relațiile dintre părinți și bunici.

Exercițiile din carte vin în întâmpinarea părinților care doresc să acționeze mai bine atât în relația cu proprii copii, cât și în relația cu alți oameni sau cu ei înșiși, iar temele abordate sunt multiple: descoperirea factorilor care declanșează furia, detensionarea prin îmbrățișarea partenerului de cuplu, diferențierea anxietății de iubire ori lărgirea ferestrei de toleranță.

„O zi lipsită de anxietăți” este unul dintre exercițiile care detensionează mintea și corpul de la nesiguranța resimțită și care aduce, numai prin puterea imaginației, un cadru sigur în care puteți explora senzațiile care apar în conjuncturile ipotetice. Închipuiți-vă că folosindu-vă de vizualizări puteți experimenta momente lipsite de senzația de teamă.

„Liniște” este cuvântul care descrie rezultatele acestor metode.

Articol realizat de Alessandra Gemeș