Treceți la conținutul principal

Ce sentiment colecționezi?

 


Analiza tranzacțională este o metodă utilizată în psihoterapie și în psihologie organizațională, care a fost întemeiată de Eric Berne (1910-1970) și are la bază principii despre abandonarea scenariului infantil și dezvoltarea unei vieți afective adulte.

Din această perspectivă, între vârsta de 6 și 11 ani, fiecare persoană se hotărăște ce fel de simțăminte se va strădui să trăiască. Până la acea vârstă, copilul a experimentat sentimente de furie, îndurerare, vinovăție, spaimă, inadecvare, îndreptățire, triumf și a observat cum reacționează cei din jurul lui. Familia a ignorat sau dezaprobat unele trăiri, pe când, pe altele le-a acceptat. Sentimentele acceptate sunt trăirea preferată a copilului și devin un reflex condiționat, care poate să persiste toată viața. În analiza tranzacțională, ele poartă denumirea de „cupoane”.

Fiecare persoană poate detecta felul în care reacționează: „În familia mea, când apar probleme, ne simțim neîndreptățiți”, „În familia mea, când apar probleme, ne simțim furioși”.

De cele mai multe ori oamenii afirmă că trăirea lor afectivă preferată este cea adecvată. Să presupunem că într-un grup de terapie, cineva ar relata un incident și ar zice „Firește că m-am simțit furios!”, colegii ar putea spune: „Eu m-aș fi simțit îndurerat”, „Eu m-aș fi simțit vinovat”, „Eu m-aș fi simțit speriat”, „Eu m-aș fi simțit neadecvat”. Fiecare este convins că reacția sa este cea firească, dar de fapt, nici una dintre ele nu este naturală. Toate sunt învățate în copilăria mică. Dacă ar fi avut alți părinți, cel care se simte furios, poate s-ar fi simțit îndurerat.

Mulți oameni sunt scandalizați de ideea că reacția lor nu este naturală: cei în ca căror familie se apelează la furie, probabil se înfurie, iar cei obișnuiți cu sentimentul de vinovăție, probabil se vor simți vinovați.

Când nu îi provoacă nimeni, unii oameni, colecționează sentimente „contrafăcute”, închipuindu-și provocări de tipul: „Vezi ce mi-ai făcut?”, „N-ai dreptul să îmi faci una ca asta!”.

Conform analizei tranzacționale, fiecare persoană decide la nivel inconștient, ceea ce vrea să obțină „într-o bună zi”, în schimbul trăirilor pe care le experimentează: Ce se întâmplă după ce faci multe fapte bune? Ce se întâmplă după ce înduri multă suferință? Ce poți obține cu vinovăția pe care ai adunat-o?

Printre exemplele din acest registru se numără oamenii cu scenariul „Să nu renunți la niciodată”, care suferă dintr-o cauză inexplicabilă de constipație.

Alergăm după diverse sentimente, care au efecte nocive asupra noastră. Primul pas pentru a ieși din cercul vicios al unei gândiri orientate către o recompensă falsă, este acela de a ne focaliza atenția pe comportamentul nostru.

MEMBRII FAMILIEI TALE CE SIMT, DE OBICEI, CÂND APARE O PROBLEMĂ?
CARE ESTE SENTIMENTUL CEL MAI FRECVENT PE CARE ÎL EXPERIMENTEZI ÎN URMA UNUI CONFLICT?
CE SENTIMENT COLECȚIONEZI?
CE OBȚII?

De ce este util să conștientizăm gândurile și tiparele disfuncționale care ne conduc viața? Ca să trăim „aici și acum”, nu „într-o bună zi”.

 

Articol realizat de Alessandra Gemeș

Bibliografie: Berne E. (2006), Ce spui după Bună ziua?, editura Trei


Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sensul vieții - Viktor Frankl

  Ce fel de căutare domină existența? Freud considera că viața este căutarea plăcerii, pe când Adler considera că este căutarea puterii. Viktor Frankl, părintele celei de-a treia școli vieneze de psihoterapie – logoterapia, a susținut că viață este căutarea sensului: sensul momentelor dificile, sensul muncii și sensul iubirii. Cartea sa,  Omul în căutarea sensului vieții , apărută la editura Vellant, este o adevărată comoară literară, care îmbină experiența sa din lagărele de concentrare naziste cu elemente de psihologie, care conduc la nașterea unui nou curent.  Ce este de făcut când omul nu vede la orizont motive suficiente pentru a trăi? Ce se întâmplă când lumea noastră interioară este cel mai aspru lagăr ? Fără a confunda principiul lui Frankl cu dependența de nefericire care predomină în societatea de astăzi, vă invit să privim mai presus de suferință. Ce se află dincolo de zidurile înalte între care ne desfășurăm activitățile de zi cu zi ? Există tr...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

„Mamă, nu te mai răsti la mine”, de Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter

  „Mamă, nu te mai răsti la mine” , de Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter „Cartea aceasta spune răspicat: Trageți învățăminte din paginile mele! Conține numeroase îndemnuri, exemple, idei și exerciții care așteaptă să fie consultate de voi și, pe alocuri, completate prin propriile voastre experiențe materne. Ne-am bucura să știm că v-a devenit o însoțitoare credincioasă în materie de parenting.” Autoarele pun preț pe valoarea momentului prezent și vin în întâmpinarea părinților cu resursele necesare pentru a răspunde cu tandrețe copiilor, chiar și în momentele în care aceștia calcă pe butoanele care obișnuiau să producă furia.  Părinții au rolul unui lider, care prin propriul comportament oferă un exemplu, iar din acest motiv, numai dacă ei sunt bine, copiii vor învăța să fie bine. A oferi indicații nu este suficient: părintele conștient se așază astfel încât privirea lui și a copilului să fie la același nivel, admite întreaga gamă de emoții și învață să și le gestioneze – iar c...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Vrei ca relația ta de cuplu să fie o sursă de siguranță și totodată de vitalitate?

  „Cum să ne dezvoltăm și să fim fericiți în cuplu”, de Felicitas Römer Sunteți curioși să aflați rețeta pe care psihologii o propun pentru obținerea fericirii în cuplu? Vreți să știți cum să transformați relația în sursa dumneavoastră de siguranță și totodată de vitalitate? Cartea „Cum să ne dezvoltăm și să fim fericiți în cuplu”, apărută la Editura Trei, prezintă soluțiile concrete și bazate pe rezultatele unor cercetări recente, ale autoarei Felicitas Römer, specialistă în psihoterapia sistemică de cuplu și de familie, cu privire la creșterea sentimentului de fericire în cuplu. Bagajul personal Într-o ceartă, fiecare partener „pune pe masă” propriul istoric. Viața noastră emoțională începe încă din perioada prenatală și se dezvoltă treptat, odată cu crearea atașamentului, apoi cu primele experiențe legate de autonomie. Felul în care părinții ne privesc, rolul pe care îl avem în familie, așteptările pe care persoanele apropiate și le stabilesc în privința noastră, experie...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe